Copilul din tine
În fiecare din noi există un copil – de unde și zicala: să se bucure copilul din mine!
La baza tuturor conflictelor, la nivel micro sau macro, se află un copil interior rănit, nevăzut, neînțeles și neiubit.
Această parte din noi, de multe ori inconștientă și nevăzută, are memorate toate amintirile importante întâmplate până la vârsta de aproximativ 7 ani. În acest timp 0-7 ani se creează și instalează “programele de bază” care ne influențează modul fundamental despre cum reacționăm experiențelor vieții.
Atunci când am fost mici, fiecare dintre noi a avut nevoile lui și ne-am așteptat ca părinții sau cei care au avut grijă de noi (bunici, frați, surori, familie care a petrecut mult timp cu noi, educatoare, bone etc.) să ni le împlinească, să ne ofere susținerea emoțională, fizică, energetică atunci când noi aveam nevoie.
Ca și copil, în momentul când una dintre nevoile noastre de afecțiune, apartenență, siguranță fizică sau emoțională, atenție, nu a fost împlinită, s-a creat o rană, o traumă. Aceste răni, traume se formează deoarece copii nu au capacitatea de a-și regla emoțiile, de a raționaliza că “cei mari” care au grijă de el/ea pot face greșeli sau că pot acționa în mod eronat.
Datorită acestor traume/programe, noi ca și adulți, avem diferite comportamente care nu ne sunt benefice (de unde și bine știuta expresie: a te comporta ca un copil). Atunci când cineva spune sau face ceva care ne deranjează la un nivel profund, ne face să reacționăm necontrolat - supărare, frustrare, furie, anxietate, plâns, îngheț (emoțional, mental sau fizic), țipete, urlete, emoții pe care nu le putem controla, copilul din noi iese la suprafață și reacționează pentru că una (sau mai multe) din răni îi este activată. Un “buton” a fost activat, apăsat, și el, copilul interior, refuză să retrăiască acea trauma fără să reacționeze - ca un copil cu energia și forța unui adult.
Datoria noastră de adulți este să ne aducem atenția către copilul nostru interior, să recunoaștem existența lui și să devenim propriul nostru părinte, să ne oferim toată dragostea, iubirea, atenția, prezența și orice mai are nevoie copilul nostru interior pentru a vindeca acele răni și pentru a deveni adulți complet funcționali și integri.
Cu alte cuvinte este datoria noastră să dezinstalăm programele din copilărie care nu ne sunt benefice și să instalăm programele cele mai bune pentru noi. Este datoria noastră să ne asumăm responsabilitatea pentru tot ce ni se întâmplă și să ne luăm destinul în propriile mâini într-un mod conștient și asumat.
Trebuie să înțelegem că noi avem puterea de a ne schimba propria viață și să nu mai avem așteptarea ireală ca cei din jurul nostru să se schimbe, partenerul să își schimbe atitudinea față de noi, familia să se comporte diferit, fără ca noi înșine să evoluăm, să ne vindecăm.
Lucrând cu copilul interior, și vindecând rănile și traumele interioare, treptat, renunțăm la întrebările de genul: de ce se comportă X,Y,Z cu mine așa, de ce nu mă înțelege nimeni, de ce EI nu se schimbă, de ce mi se întâmplă mie asta… și multe altele.
Atunci când începem să lucrăm cu copilul din noi, viața noastră începe să capete mai multă liniște, pace. Relațiile cu cei din jurul nostru se reașează într-un context diferit, ne creștem propria toleranță față de cei din jurul nostru, ne recăpătăm încrederea în sine, curajul, ne crește bucuria vieții, creativitatea, nivelul de energie, vitalitatea, jucăușenia și începem să privim viața cu alți ochi, cu bucuria și uimirea “ca de copil”.
Copilul interior este unul dintre cele mai importante aspecte psihologice, emoționale și energetice care necesită atenția noastră.